Imi place mult iarna asta, cu asa multa zapada, mai ales ca nu sunt nevoita sa ajung undeva anume la ore fixe. Cand eram mica aveam parte de ierni cu zapezi abundente, mai ales ca la munte iarna isi arata puterea dar si frumusetea. Zilele aste mi-am amintit de cei 2-3 ani in care imediat dupa Revelion, urcam pe Ignis pe zapada si frig.
E asa fain sa faci miscare sa simti cum ti se oxigeneaza plamanii, iti simti corpul si muschii cum muncesc. Si cea mai frumoasa amintire a mea legata de iarna cand mergeam cu masina la Baraj si copacii erau incarcati de zapada, pe jos zapada pe margini zapada. Parea ca un tunel alb ... superb... mi-e asa de dor. Mie nu-mi place sa merg pe valea Prahovei la munte. Am mereu senzatioa ca ma sufoc, e asa multa lume, nu ai nicieri un loc pustiu, rareori atins de om. Peste tot sunt oameni, peste tot masini ceea ce ar trebui sa fie ( in imaginatia mea) o intindere mare si alba fara urme de pasi, este pestrita si cu oameni urati.
Mi-e dor de patinuarul de la Chios ( asa mic), de bataile cu zapada, de fortareata de zapada facuta in fata blocului cu copii de la bloc. Cred ca mai degramba imi e dor de copilariie , de frumusetwsile ei, si mai ales de faptul ca nu aveam nici o responsabilitate. E asa scurta copilaria si e pacat cand nu ai un mentor sa-ti arate cum sa traiesti la maxim fiecare zi a copilariei.
Acum o săptămână
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu